Prognozarea viitorului apropiat în design este o reflectare a preocupărilor societății. Odată cu schimbările rapide din tehnologie și social media, consumatorii reacționează din frica de a nu rămâne în urmă. Cândva, a ține pasul cu trendurile însemna a citi o revistă lunară. Acum, nu doar că citim zilnic bloguri, dar trebuie să și contribuim. Consumatorii care nu participă devin din ce în ce mai neliniștiți la gândul că vor fi eclipsați din punct de vedere tehnic.
Această lacună este evidențiată în deciziile zilnice luate de designerii de brand. Din ce în ce mai des, designul de identitate caută să găsească un numitor comun sau să aleagă o direcție. De aici rezultă produse și servicii față de care dezvoltăm afinități. Echipele sportive reinventează mereu generații noi de mascote. Produsele cu o lungă istorie se reinventează prin designul lor și al ambalajelor.
Produsele digitale și user interfaces – UI- au devenit influențe majore în domeniul identității de brand. Consumatorii au o predispoziție de a transfera încrederea pentru o aplicație sau un produs unui alt produs dacă experiențele oferite de cele două au un limbaj vizual comun. De exemplu, culorile plate, dar puternice surclasează imaginile care redau suprafețe tridimensionale precum sticla, pielea sau metalul. Simularea acestor suprafețe într-un mediu care nu ține de context se numește skeuomorfism. Deși pierd teren, nu au dispărut cu totul: clișeele funcționează tocmai pentru că sunt clișee.
Companiile mici nu se tem să adopte un logo care denotă mărimea reală a companiei. Dacă reprezintă ceva autentic, o abordare mai familiară este benefică. Companiile mai mari au tendințe către abordări mai relaxate, pentru a evita tensiuni și pentru a acomoda mai multe generații de consumatori. Ebay, USA Today, Windows și multe alte companii au adoptat în decursul anului trecut mărci și logouri care evită stilurile predispuse la expirare rapidă.
Consumatorii continuă să se adapteze la rolul de contribuitori, nu doar de spectatori. Există o dorință universală de a identifica chiar și cele mai izolate elemente. Fotografiile de profil omniprezente pe Facebook, LinkedIn sau Twitter au devenit o oportunitate de a crea o identitate individuală. Monogramele și logourile personale s-au răspândit considerabil. Avatarele ne permit să ne modificăm și să ne reinventăm din punct de vedere vizual. Existăm acum într-un microunivers al identificării individuale.
Designerii experimentează și iau decizii inteligente pentru clienți inteligenți. Acele zone adiacente de explorare care nu s-au transformat încă în trenduri au șansa să devină fie succese extraordinare, fie eșecuri tragice. Între timp, există mereu acele conglomerații inexplicabile de rămășițe vizuale care trebuie menționate în rubrica „de renunțat”: există mai multe caracatițe, șerpi, elefanți, păuni, canguri, anemometre, snopi sau spice de grâu și ancore decât pot să număr.
Acum ajungem la comentariile care sunt o introducere obligatorie pentru fiecare raport anual al trendurilor, dar care merită să fie repetate. În momentul în care scriem acest raport, avem mai bine de 204 000 logouri pe site-ul LogoLounge, trimise de designeri din mai bine de 100 țări din întreaga lume. Pentru acest raport, am analizat peste 20 000 de mărci.
Când triezi și organizezi atât de multe logouri, se observă anumite tendințe. Intenția acestui raport este de a împărtăși cu cititorii lucrurile pe care noi le observăm, nu de a face sugestii vizavi de ce ar trebui să faceți. Întotdeauna este mai ușor să te îndrepți către viitor dacă știi de unde vii. Vizualizarea traiectoriei îți permite să îți estimezi parcursul pe viitor.
S-au făcut sugestii ca acest raport să se numească mai degrabă un Raport al Evoluției, pentru că este de fapt un raport vizavi de evoluția acestei industrii. Designul este un proces aflat în continuă evoluție. Noi sperăm că veți folosi aceste observații împreună cu propriul fler și talent pentru a duce domeniul designului de logo la următorul nivel de excelență.
Anul acesta vă prezentăm cele 15 tendințe predominante de design logo.
N.r: În această primă parte a articolului veți putea citi despre primele 7 tendințe elaborate de către LogoLounge, urmând ca în partea a II-a să fie prezentate și celelalte 8.
„Aici” – Indicarea locației
Binecunoscutul pin poziționat pe harta clasică din hârtie a fost transpus în versiune digitală. O generație care nu folosește harta pe hârtie nu va folosi nici cutia de ace cu capete multicolore. Societatea navighează cu ajutorul GPS-ului, iar destinațiile îi sunt marcate printr-o formă cunoscută de picătură inversată ce aduce un omagiu predecesorului său. Acest simbol a pătruns în vocabularul vizual al iconografiei mai repede decât orice alt simbol recent.
Cum să indici cuiva că a ajuns la destinație? Arată-i un marcator. Este un simbol imparțial care se pretează pentru aplicații și înlocuiește banalitatea unei săgeți, a unui X sau unui simplu punct, pentru a indica ajungerea la o destinație. În designul de logo, locul este de multe ori o parte semnificativă a poveștii, iar acest simbol maleabil este inserat și modificat pentru a reda un mesaj mai complex. Nu se întâmplă în fiecare zi ca designerilor să li se ofere un simbol proaspăt și simplu pe care îl pot însuși, dar iată că acum s-a întâmplat.
Încrucișări
Sunt mai puțin de cinci ani de când designerii au îmbrățișat curentul cercurilor ce includ orice se poate încrucișa, de la săgeți la linii și bețe. Soluția standard presupunea un grafic plasat în fiecare dintre cele patru cadrane formate de aceste elemente – inițialele clientului, data înființării, un nume, o coroană, un simbol simplu sau o iconogramă. Primele logouri de genul acesta au fost interesante, dar răspândirea acestui tip de marcă le-a făcut pe majoritatea să pară o glumă.
Dar praful s-a așezat, iar ritmul frenetic al acestui design a încetinit considerabil. Chiar mai bine decât atât, s-a transformat într-o altă variantă care nu este nici pe departe la fel de încărcată cu informații cum erau modelele precedente. Aceste elemente încrucișate fac parte dintr-o gamă largă din care de multe ori sunt preferate ustensilele de gătit, uneltele, echipamentele sportive și altele de acest gen. X-ul format de aceste elemente sugerează ideea de moștenire asociată de obicei cu o pereche de săbii încrucișate. Este o tehnică care dă clientului o alură regală și denotă o anumită eleganță, chiar dacă este doar o pereche de pistoane.
Valuri
Subtilitatea este cheia acestui design și este foarte probabil să necesite o a doua privire pentru a vedea conexiunile. În general, aceste simboluri au un anumit volum, dar esența lor reiese din fluxul liniilor. Imaginați-vă mișcarea simplă a vinului în pahar și modul în care se așază prin unduiri. Este un semn de mișcare, dar nu una grăbită sau dezlănțuită. Este mai degrabă o mișcare calmă și controlată.
Aceste mărci par că se vor liniști dacă li se dă acordă timp, dar privitorul știe că undele acestor semne sunt continue, întocmai ca niște valuri. O asemenea formă vizuală simplă, cu o geometrie pură, care poate sugera o mișcare complexă, aduce un suflu nou. Pare să aibă calitățile unui lichid, dar ca și design de logo, demonstrează capacitatea unei lucrări de a îngloba o substanță volatilă și de a controla rezultatele în același timp.
Molecule
Gândire exactă și scop clar. Spre deosebire de arta culinară, o eroare într-o rețetă moleculară vă poate ucide. Acest grup de identități transmite anumite concepte prin folosirea unui limbaj vizual care denotă apreciere pentru precizie – fiecare element este la locul său, iar fiecărui loc îi aparțin anumite elemente. Cu toate că aceste identități nu reprezintă întotdeauna un laborator de cercetare sau o unitate petrochimică, ele reprezintă înclinația clientului spre aplicarea metodologiei.
Însăși natura geometrică a acestor semne sugerează consumatorului că procesul este vital succesului. Niciun element nu este fără scop, iar perfecțiunea dă rezultate. Cercurile conectate prin linii pot reprezenta unitățile unei afaceri care conlucrează în armonie sau o mulțime ce se adună pentru a crea un tot unitar. Variațiile de culoare demonstrează diversitate sau contopirea firească a unor elemente izolate. Acesta este modul în care designeri subiectivi prezintă soluții obiective clienților care cer o dovadă a rezultatelor.
Amprente naturale
Omul a știut mereu că natura imprimă o doză de unicitate în fiecare entitate, chiar cu mult timp înainte de a cunoaște ADN-ul. Cu certitudine, o amprentă este o dovadă de unicitate a ființei umane, dar inelele de creștere a unui copac sau topografia unei întinderi de pământ sunt la fel de expresive când vine vorba de individualitate. Aceste tipare sunt imediat recunoscute, deși fiecare dintre ele este un indiciu vizavi de originalitatea entității din care fac parte.
Combinarea acestor amprente naturale precum un tratament aplicat suprafețelor e văzută ca o metodă de a releva caracteristicile unice ale unui client. Sau poate fi un mod de a indica că fiecare client, produs sau relație este respectată ca element individual. Aceste tipare acționează și ca un identificator universal, pentru că există în fiecare, indiferent de statutul individului. Amprenta fiecărui individ, indiferent de bogăție, religie, rasă, educație, sex sau orice alt numitor, arată cam la fel pentru fiecare, dar, în același timp, este unică – sigiliul primit de la Mama Natură.
Membrane
Domeniul designului de logo nu este străin de utilizarea anumitor tipare. Unele dintre cele mai coerente identități se bazează pe tipare pentru a-și spune poveștile. De cele mai multe ori, tiparele au la origine forme geometrice și relevă o simetrie construită din puncte, pătrate sau îmbinări de linii. Logourile din acest grup încep să folosească tipare neregulate care par să fie mai organice. Aranjamentele combină în mod consecvent spații pozitive și negative, dar sunt formate din structuri similare și unice în același timp.
Imaginați-vă un tipar creat prin camuflaj, esența formei regulate care se naște din forme neregulate. Sau închipuiți-vă un aranjament din pietre în care toate au aproximativ aceeași mărime, dar fiecare are forma sa unică. Numele acestei categorii a fost adoptat ca referire la înfățișarea microscopică a membranei celulare care este alcătuită din unități similare, conectate într-o secvență întâmplătoare care creează o suprafață coerentă. Aceste semne denotă ordine și armonie și o apreciere a frumuseții rezultate din alăturarea de elemente diferite.
Formule
Suma tuturor elementelor este mai valoroasă decât elementele izolate. Dar de ce să nu arătăm aceste elemente? În loc să arătăm un sandviș de ciocolată, mai bine îl descompunem în biscuiți, ciocolată și bezele. Acest grup se bazează pe ideea de a reveni de la produsul final la ecuația sau componentele ce l-au adus în acea formă. Elementele din ecuație pot fi extrem de diferite, dar combinarea lor spune consumatorului o poveste și cere din partea sa participare pentru a ajunge la concluzie.
Aceste logouri există într-o gamă largă de stiluri, iar fie că formula este așezată pe verticală sau orizontală, de obicei trebuie urmărită o secvență pentru a ajunge la rezultat. O altă conotație derivată din acest stil de logo este simplitatea, ca și cum i s-ar spune consumatorului că nu este foarte greu de înțeles. Descompunerea procesului în etape sau demonstrarea transparenței este o metodă eficientă de captivare a consumatorului printr-un mesaj educațional care, prin coincidență, are și o componentă de identitate.
Paranteze
Pe cât de diferite par aceste semne, acestea au totuși un numitor comun în pătratul din spațiul negativ alb. În general, două elemente egale sunt alăturate pentru a crea un centru în forma unui pătrat sau a unui diamant care devine subtil piesa centrală al logoului. Par a fi două paranteze cu un design unic și, bineînțeles, cu un mesaj, dar nu contează atât de mult suportul, cât esența conținută de acesta.
În acest stil de logo, două piese alcătuiesc un întreg și creează ceva extraordinar în zona centrală. Dacă este îndepărtată una dintre piese, nu mai există poveste, dar când sunt alăturate, acestea înfășoară unul dintre cele mai fantastice produse, potențialul. Ele captează lumina. Cunoscutul sau necunoscutul. Rezultatul subtil la care doar această companie poate ajunge sau defini. Frumusețea logoului care denotă potențial este că oferă consumatorului posibilitatea de a umple acel gol cu răspunsul ce i se potrivește cel mai bine obiectivelor sale.
Bucle
Imaginați-vă o lume în care nu ați avea voie să virați strâns la dreapta și vă veți da seama care este conceptul acestor logouri. De obicei, sunt create printr-o singură linie continuă, care poate fi sau nu însoțită de un alt element adițional sau se poate închide. Adaptările sunt des întâlnite, cu o întrerupere vizuală a liniei, pentru a conferi dimensiune și continuitate. Există numeroase variații, dar bucla este modul în care virezi strâns la dreapta.
Există și o anumită plăcere în urmărirea liniei pe măsură ce te poartă într-o scurtă călătorie. Denotă flux și flexibilitate și creează o soluție care are literalmente o întoarcere neașteptată de situație. Dacă vi s-ar da destulă frânghie, fără îndoială ați putea crea un logo cu ea. Aceste semne sunt abordabile, prietenoase și denotă metodologie prin faptul că urmează o cale de la început până la sfârșit.
N.r: Aceasta a fost prima parte din LogoLounge Trends Report 2013, întocmit de către Bill Gardner. Acest raport a fost preluat și tradus cu permisiunea LogoLounge.com.